BLASFEMIE: O companie din Anglia a modificat scena Nașterii lui Hristos - AltNews - Știri alternative la mass-media controlată

Hot

Post Top Ad

luni, 13 noiembrie 2017

BLASFEMIE: O companie din Anglia a modificat scena Nașterii lui Hristos


După scandalul provocat de mai multe companii care au șters crucea creștină de pe mai multe produse, iată că din nou apar elemente împotriva creștinătății.

Cea mai recentă dintre ele a fost produsă de compania de produse alimentare GREGGS din Marea Britanie, care a folosit într-un calendar de promovare o imagine în care pruncul Iisus este înlocuit de un cârnăcior în foietaj.

Chiar dacă în fiecare an, această firmă își obișnuia clienții ca să le ofere delicioasele ei produse sub forme cât mai inedite, de această dată se pare că a mers prea departe, gafând și lezând sensibilitatea creștinilor.

În cele din urmă, compania și-a cerut scuze pentru această promovare.

„Ne pare rău dacă am jignit pe cineva, nu a fost în intenția noastră”, a spus un purtător de cuvânt al companiei, conform dailymail.co.uk.

Este o tendință care se propagă în întreaga Europă secularizată, retailerul francez Carrefour, compania grecească de produse lactate Mevgal și lanțul german de supermarket-uri Lidl amputând, de asemenea, digital crucea creștină.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Post Bottom Ad

loading...
Loading...